S-a aprobat documentația tehnică pentru modernizarea Liceului Economic din Slatina

economic olt
Consilierii locali ai Slatinei au aprobat ieri documentația de avizare a lucrărilor și indicatorii tehnico-economici pentru reabilitare Liceului Economic. Unitatea de învățământ va beneficia de investiții importante, atât la refacerea structurii de rezistență și a fațadei, cât și la spațiile interioare.
Corpul principal din incinta Liceul Economic Slatina va fi reabilitat complet, primăria având documentația pregătită pentru accesarea de fonduri europene. Lucrările de intervenție au primit și aprobarea consilierilor locali.„Se dorește reabilitarea structurală și termică a imobilului COLEGIUL ECONOMIC "P.S. AURELIAN", precum și schimbarea finisajelor interioare, exterioare, dar și schimbarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. Prin realizarea investiției se asigură îmbunătățirea condițiilor de viață, a gradului de confort al populației tinere aflată în perioada de educare”, de precizează în proiectul aprobat de municipalitate.Valoarea lucrărilor este estimată la 6.8 milioane lei. Sunt prevăzute intervenții de consolidare a clădirii, anveloparea fațadei, refacerea șarpantei și acoperișului. Se vor înlocui, tâmplăria exterioară, instalația electrică și cea termică.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














