Sala de sport de la „Vlaicu Vodă”, blocată de o rețea electrică

scoala 7
O investiție pentru care municipalitatea a alocat fonduri din bugetul de anul acesta, sala de sport de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” nu poate încă să înceapă. Motivul: terenul pe care se va ridica imobilul este traversat de o rețea electrică pe care furnizorul de utilități nu a deviat-o nici până acum.
Copii care învață la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” vor face orele de sport tot în clasă, cel puțin în prima parte a anului școlar. Construirea noii săli de sport, pentru care primăria a alocat deja fonduri din creditul intern contractat anul trecut este blocată. S-au găsit rețele electrice amplasate pe terenul pe care urmează să se construiască noua clădire. Devierea lor durează foarte mult, așa că și constructorul desemnat, dar mai ales elevii care așteptau această investiție mai au de așteptat. „Din păcate, lucrarea nu a început nici până acum, din cauza acelei devieri de rețea electrică. Am luat legătura cu cei de la CEZ, lucrurile se mișcă greu și acolo” a spus Cristian Cismaru, administratorul public al Primăriei Slatina.Această amânare dă peste cap și calculele municipalității, care trecuse investiția pe lista de proiecte ce trebuie implementate din banii contractați de primărie sub formă de împrumut bancar. Iar o dată cu aprobarea creditului, municipalitatea a primit și indicații legate de cheltuirea sumelor. „Noi avem trageri programate în anii 2017, 2018, 2019, cu sume stabilite inițial în care trebuie să ne încadrăm. Dacă CEZ nu finalizează , nici noi nu putem folosi banii. Și atunci sumele le folosim pentru alt obiectiv care are șanse să fie implementat și nu are finanțare”, a mai spus Cristian Cismaru.Astfel, sumele destinate proiectului sălii de sport au fost redirecționate către construirea parcului de la Unitatea Militară.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














