Slatina: Turc amendat şi obligat să părăsească ţara

PolitistImigrari01
Un cetăţean turc a fost amendat şi este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile, după ce poliţiştii de imigrări din Olt au descoperit că îi expirase perioada legală de şedere în România.
Potrivit unui comunicat, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Turcia, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României. El a fost depistat în municipiul Slatina.„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul a intrat legal pe teritoriul României, în baza unei vize în scop de afaceri, însă la expirarea perioadei legale de ședere nu a părăsit teritoriul țării”, se arată în comunicatul citat.Polițiștii de imigrări au emis pe numele cetățeanului turc o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara în termen de 15 zile.Totodată, străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














