Stație de Ambulanță și subunitate ISU într-o comună din Olt

dav
Consiliul Județean va investi 7,5 milioane de lei pentru a construi o subunitate de intervenție în situații de urgență, la Dobroteasa. Vor fi două clădiri noi, construite pe un teren al primăriei din localitate, una pentru pompieri și alta pentru ambulanță.
Salvarea și pompierii vor ajunge mai repede în localitățile din nordul județului. Consiliul Județean va investi bani din bugetul propriu pentru a construi o stație de urgență în comuna Dobroteasa, aici urmând să funcționeze o subunitate de ambulanță și una pentru alte situații de urgență. „Am aporbat studiul de fezabilitate pentru două sedii secundare, unul pentru pompieri și unul pentru ambulanța județului Olt. Așa cum știți, în momentul de față nordul județului nu este acoperit; o parte din localitățile din nord sunt deservite de către Drăgășani, o parte de Slatina și o altă parte de Scornicești. Credem că prin înființarea unui punct pentru ambele instituții, se reduce foarte mult timpul de intervenție pentru toată zona de nord.”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.Consiliul Județean are în administrare mai multe substații de salvare și pompieri, în tot județul. La Caracal, spre exemplu, se lucrează la refacerea sediului Ambulanței. „CJ deține mai multe sedii în care își desfășoară activitate ISU și Ambulanța Olt. Avem în lucru la Caracal un sediu secundar de ambulanță care sperăm ca în această toamnă să fie finalizat și de anul viitor să rămână în operare”, a mai explicat președintele CJ Olt.Lucrările de construcție a stației de urgență de la Dobroteasa sunt estimate la 7,5 milioane lei, toată suma fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Olt.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














