Târgurile de miei din județ, redeschise. De ce s-au răzgândit veterinarii

miei targ
Direcția Veterinară Olt a anunțat astăzi că va autoriza și anul acesta centrele temporare de sacrificare a mieilor. Decizia a fost luată după ce testele de laborator au infirmat prezența virusului pestei porcine și în Cilieni, a treia localitate din județ afectată de această boală. Veterinarii atrag însă atenția celor responsabili de activitatea târgurilor să respecte cu strictețe condițiile de igienă și siguranță a animalelor.
Județul Olt scapă de virusul pestei porcine africane, anunță Direcția Sanitară Veterinară. După Rusănești și Osica de Sus, de acum și in localitatea Cilieni au fost ridicate restricțiile.În această perioadă, au fost examinați și porcii din Șerbănești, localitate în care a fost confirmat ultimul focar de pestă, dar și cei din comunele apropiate. Pentru că nu au mai fost înregistrate suspiciuni de boală, medicii veterinari au decis să autorizeze și târgurile de miei. Asta după ce inițial anunțaseră că centrele rămân închise, pentru a se preîntâmpina răspândirea virusului prin transportul animalelor dintr-o localitate în alta.„ Având în vedere că, în perioada 9 aprilie - 17 aprilie a anului curent, a fost finalizată atât examinarea clinică a porcilor din gospodăriile nonprofesionale aflate în zona de supraveghere ca urmare a confirmării focarelor de pesta porcină africană, fără a fi depistate semne clinice, precum şi prelevarea probelor de sânge de la acestea, inclusiv testarea serologică a porcilor santinelă, iar rezultatele sunt negative, s-a reanalizat posibilitatea acordării avizelor pentru funcţionarea centrelor de sacrificare temporară a tineretului ovin şi caprin în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale”, au transmis printr-un comunicat de presă reprezentanții DSVSA Olt.Avizul se va acorda la solicitarea primăriilor privind organizarea activităţii de sacrificare a mieilor. Spațiile autorizate temporar trebuie să îndeplinească anumite condiţiile sanitare veterinare.Anul trecut au fost autorizate temporar patru centre de sacrificare a mieilor, la Slatina, Balș, Drăgănești-Olt și Osica de Sus. Peste 1.000 de animale au fost cumpărate şi tăiate în siguranţă, sub supravegherea veterinarilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














