Undă verde pentru construcția celor șase poduri de la Perieți

perieti
Două proiecte derulate de Primăria Perieți, în care sunt incluse șase poduri ce vor fi construite peste pârâul Iminog sunt gata să înceapă. Pentru cinci dintre poduri s-a desemnat câștigătorul lucrărilor, care a început deja proiectarea, iar pentru celălalt se scoate la licitația parte de construcție.
Cele șase poduri se realizează cu bani de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar cu aceste investiții fiind rezolvate problemele comunității care locuiește în cartierul aflat dincolo de ape. În prezent, mașinile trec prin apă, iar pietonii pe niște punți îmbătrânite. Unul dintre poduri este inclus într-un proiect alături de un drum comunal care va fi modernizat, iar celelalte cinci sunt toate incluse într-un alt proiect. „În momentul acesta la primul proiect de asfaltare și pentru acel pod s-a decontat proiectarea și urmează să urcăm pe SEAP și partea de execuție. La celălalt proiect cu cele cinci poduri peste Iminog am terminat licitația, se știe câștigătorul, am dat ordinul de începere la proiectare. Sperăm ca până la sfârșitul anului viitor să încheiem toate lucrările”, a explicat Costin Vâlceleanu, primarul comunei Perieți.Edilul spune că atunci când apele Iminogului cresc, oamenii care locuiesc în cartierul aflat dincolo de pârâu nu mai pot ajunge acasă decât pe jos, traversând punțile din lemn.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











