Actualitate· 2 min citire

Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide

8 apr. 2026, 17:44
Actualizat: 8 apr. 2026, 17:44
Realitatea PLUS

Realitatea PLUS

Articol scris de Realitatea de Olt
Sursă: realitatea.net

Curtea de Apel București a intervenit și a suspendat hotărârea adoptată cu o zi înainte de membrii CNA. Practic, televiziunea obține o victorie majoră în lupta pentru continuarea emisiei.

Este, fără îndoială, una dintre cele mai importante decizii obținute de Realitatea PLUS în acest moment, în condițiile în care s-a reușit suspendarea măsurii prin care Consiliul Național al Audiovizualului stabilise închiderea postului.

Instanța a decis: hotărârea CNA este suspendată

Decizia instanței este deja vizibilă în sistemul public al portalurilor de judecată, confirmând oficial că măsura CNA nu mai produce efecte, cel puțin temporar. Hotărârea este executorie, ceea ce înseamnă că produce efecte imediat.

„Ora estimata: 15:00
Complet: 10-Completul 4 Fond Achiziţii Publice
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei CNA nr. 259/07.04.2026. Executorie. Ia act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.04.2026.
Document: Hotarâre  08.04.2026”, conform portalului instanței.

Procesul nu se oprește aici, însă. Urmează etapa în care judecătorii vor analiza pe fond anularea propriu-zisă a deciziei care viza închiderea postului.

Plata amenzilor, element-cheie în decizia magistraților

Deși motivarea instanței nu a fost încă făcută publică, un element esențial pare să fi cântărit greu în această decizie: Realitatea PLUS și-a achitat toate amenzile.

Acest aspect este cu atât mai relevant în contextul existenței unui precedent important stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit acelei hotărâri, dacă un furnizor de servicii audiovizuale își plătește datoriile, chiar și după expirarea termenului de grație de șase luni prevăzut de normele CNA, închiderea postului poate fi considerată o măsură abuzivă.

O victorie decisivă pentru televiziune

Suspendarea deciziei CNA reprezintă o gură de oxigen pentru Realitatea PLUS și, în același timp, un moment crucial în disputa juridică aflată în desfășurare.

Cel puțin pentru moment, postul de televiziune nu se închide, iar lupta se mută în sala de judecată, acolo unde urmează să se stabilească definitiv dacă decizia inițială a CNA va fi anulată.

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate