Actualitate· 2 min citire

VIDEO. Scanfandrii din Olt şi Teleorman, în acţiune. Exerciţiu pentru salvarea unui pescar căzut din barcă

12 nov. 2020, 13:24
Actualizat: 12 nov. 2020, 13:24
VIDEO. Scanfandrii din Olt şi Teleorman, în acţiune. Exerciţiu pentru salvarea unui pescar căzut din barcă

VIDEO. Scanfandrii din Olt şi Teleorman, în acţiune. Exerciţiu pentru salvarea unui pescar căzut din barcă

Articol scris de Realitatea de Olt

Desfăşurare de forţe, în jurul prânzului, în zona barajului de la Teslui

Un exerciţiu de forţe a fost desfăşurat, astăzi, în zona barajului de la Teslui, de către ISU Olt şi ISU Teleorman. Conform scenariului exerciţiului, un bărbat aflat la pescuit a căzut din barcă, iar prietenul a alertat autorităţile.

Desfăşurare de forţe, în jurul prânzului, în zona barajului de la Teslui. Totul a fost un exerciţiu contra timp al celor de la ISU Olt şi Teleroman, pentru salvarea de la înec a unei persoane căzute în apă.

„Operator ISU: Bună ziua! Ce urgență aveți!

Apelant: Bună ziua! Vă rog să veniți urgent, la barajul de la Teslui, prietenul cu care eram la pescuit a căzut din barcă și eu nu pot să îl ajut pentru că nu știu să înot!

Operator ISU: Imediat o să ajungă la dumneavoastră echipajele de pompieri, vă rog să vă păstrați calmul și să-l ajutați pe prietenul dumneavoastră să se mențină la suprafața apei!

Acesta este scenariul care a stat la baza exercițiului care s-a desfășurat, joi, 12 noiembrie, în localitatea Teslui. Exercițiul s-a desfășurat cu forțe și mijloace din cadrul ISU Olt – Detașamentul Slatina și ISU - Teleorman – Detașamentul Alexandria”, transmite ISU Olt.

Pentru rezolvarea situației tactice, la locul evenimentului s-au deplasat, din cadrul Detașamentului Slatina, o autospecială pentru transport scafandri și echipamente la locul intervenției, cu barcă și peridoc, încadrată cu trei scafandri, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru primă intervenție, cu barcă și peridoc și o autospecială pentru transport scafandri și echipamente la locul intervenției, încadrată cu doi scafandri și un conducător auto, din cadrul Detașamentului Alexandria.

„Scopurile principale ale exercițiului au fost: perfecționarea deprinderilor privind utilizarea tehnicii și accesoriilor din dotare; pregătirea personalului operativ, pentru luarea deciziilor și desfășurarea acțiunilor de intervenție, în vederea salvării unei persoane din mediul acvatic; punerea în aplicare, în mod unitar, a procedurilor de intervenție, în conformitatea cu normele legale și cu specificul misiunilor scafandrilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate