Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Potcoava, a fost reţinut de poliţiştii din Argeş pentru înşelăciuni şi fraude informatice. Prin diverse metode de inducere în eroare a unor persoane, asumându-şi identităţi false, olteanul a reşit să obţină aproximativ 10.000 de euro.

Anchetatorii spun că, începând din luna aprilie și până în prezent, folosindu-se de falsa calitate de reprezentant al unei societăți comerciale de transport, cel în cauză ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le solicita bani în avans pentru servicii de transport, prin facturi proforme, fără a efectua acele transporturi.

Banii erau virați în conturile unor terțe persoane, racolate de pe stradă, sub diverse pretexte, care îi retrăgeau și remiteau celui în cauză.

Prejudiciul estimat, în acest moment, este de 10.000 de euro.

Tânărul a fost prins în flagrant.

„Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Pitești, imediat după ridicarea unei sume de bani obținută prin această modalitate. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cum scot serviciile incomozii din joc
Articolul următorPlăți de peste 14 milioane de lei, pentru construcția de locuințe sociale și de necesitate