Răceala și gripa, gastroenteritele virale, bolile copilăriei,dar și păduchii Sunt doar câteva dintre afecțiunile care vin la pachet odată cu începerea școlii, atrag atenția medicii.

Iată topul bolilor care vor exploda începând cu această lună, așa cum l-au alcătuit specialiștii epidemiologi.

„Pe primul loc în topul bolilor care îi vor afecta pe copii se clasează gripa și răceala”, a  declarat pentru Adevărul medicul epidemiolog Emilian Popovici, vicepreședintele Asociației Române de Epidemiologie. „În momentul în care copiii se întâlnesc la școală, orice măsuri ai lua, dacă nu sunt vaccinați virusul va fi transmis de la unii la alții și se vor îmbolnăvi. Apoi, vor transmite virusul mai departe acasă părinților, fraților, bunicilor. Aici lucrurile sunt destul de simple: vaccinul previne boala”, a mai spus specialistul. 

Medicul recomandă părinților să nu-i lase pe copii în colectivitate dacă prezintă semne de boală, iar profesorilor să-i încurajeze pe cei mici să se spele cât mai des pe mâini. „Părinții ar trebui să știe că după cel puțin 24 de ore afebrile copilul poate fi introdus în colectivitate fără riscul de a-i îmbolnăvi pe cei din jur. Practic, dacă nu trimiți copilul bolnav la școală, ai tăiat firul infecțiilor. În ceea ce-i privește pe educatori, învățători, profesori, aceștia trebuie să insiste asupra regulilor de igienă personală ce trebuie respectate de către copii. Mâinile murdare sunt mâinile care transmit boala. Însă elevii trebuie să știe și cum să tușească și cum să strănute în așa fel încât să limiteze transmiterea oricărei boli. Să ai la tine șervețele este obligatoriu”. 

Gastroenterite virale se situează pe locul al doilea în topul bolilor care i-ar putea afecta pe copii odată cu începerea școlii. Virușii se transmit intens în colectivitate. Din păcate, și păduchii își fac simțită prezența. O altă afecțiune care apare cu precădere la început de an școlar este conjunctivita virală. 

Oreon, rujeolă, varicelă..bolile copilăriei vor izbucni și ele în această perioadă mai ales că părinții refuză, unii dintre ei cu îndârjire, vaccinarea.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentGRECIA: GUVERNUL VREA SĂ INTRODUCĂ O TAXĂ DE 20 DE EURO PENTRU PASAGERII NAVELOR DE CROAZIERĂ CE FAC ESCALE PE ANUMITE INSULE
Articolul următorUCRAINA ATACĂ MOSCOVA CU DRONE