Şase percheziţii sunt desfăşurate, de poliţiştii SICE Olt, joi dimineaţă, la primăriile Dăneasa, Mărunţei şi Drăgăneşti-Olt şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar de abuz în serviciu.

Percheziţiile sunt desfăşurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, la sediile unor administrații locale de pe raza județului Olt,  precum și la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Anchetatorii spun că, în perioada 2009-2016, trei  primării ar fi efectuat plăți în valoare de aproximativ 220.000 de lei către diverși agenți economici pentru achiziționarea de mobilier urban, existând suspiciuni că bunurile nu au fost livrate în totalitate către beneficiari.

În baza unor mandate de aducere, trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt  pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale. Este vorba despre reprezentanţi ai unor societăţi comerciale.

Articolul precedentDrumul Expres, în linie dreaptă. A fost secată o baltă de lângă Slatina, pentru construcţia unui viaduct
Articolul următorConsilier local PSD, până în 2019, candidat PNL la Primăria Caracal, în 2020