Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public va desemna săptămâna viitoare cele trei firme care vor efectua lucrări de asfaltare în Slatina. Autoritățile anunță că urmează o perioadă cu ambuteiaje în trafic, pe durata lucrărilor.
Străzile Slatinei se vor transforma într-un mare șantier, până la sfârșitul anului. Municipalitatea a analizat ofertele depuse de constructori pentru adjudecarea lucrărilor cuprinse în acordul cadru pentru asfaltări. Pentru a reuși să modernizeze cât mai multe străzi într-un timp cât mai scurt, municipalitatea a decis că va desemna trei constructori, fiecare cu lotul lui. „Săptămâna viitoare veţi afla câştigătorii contractului-cadru pentru asfaltări. După aceea, urmează o perioadă de contestaţii, iar dacă nu va fi acest caz, de la sfârşitul lunii mai, Slatina va avea constructori şi vom lucra în forţă. Vor fi trei firme pentru cele trei loturi şi, dacă se va lucra în paralel, vom avea ceva probleme privind traficul, dar la final oamenii vor fi mulţumiţi”, a spus primarul Slatinei, Emil Moț.
Municipalitatea va aloca aproximativ 100 de milioane de lei pentru lucrări de modernizare a străzilor, prin acest acord cadru.