Tribunalul Olt și-a declinat competența către Judecătoria Slatina, miercuri, în cazul judecării ordonanței președințiale de interzicere a părăsirii teritoriului Romaniei de către Sorina.

Sorina, fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, jud. Mehedinți, care a fost luată de autorități cu scandal din casa asistentului maternal pentru a ajunge la părinții adoptivi, poate merge în SUA, la familia adoptivă.

Curtea de Apel Craiova a respins cererea Procurorului general, Bogdan Licu, de suspendare a executării deciziei judecătorești prin care fetița a fost adoptată.

Procedurile pentru adopția copilului au început încă din 2013. Au fost contactate peste 120 de familii, niciuna însă nu a dorit fetița și atunci au început căutările pentru o familie în străinătate. Anul trecut, cuplul de români stabiliți în SUA și-a exprimat intenția să o adopte, iar în aprilie, instanța a decis definitiv ca fetița să meargă în familia lor.

Articolul precedentTrei focare de pestă porcină la Cilieni. De unde a venit virusul
Articolul următorAmânare după amânare în dosarul adopției Sorinei. Decizia Tribunalului Olt