După cei trei chinezi din Corabia şi Slatina, în judeţul Olt a ajuns şi un al patrulea cetăţean din China, care a ajuns la Caracal, potrivit DSP Olt.

Cetăţeanul chinez ar fi ajuns în ţară încă din data de 29 ianuarie, prin Aeroportul Otopeni, însă Serviciul de Imigrări Olt a notificat DSP abia luni. Medicii olteni l-au mai supravegheat pe bărbat doar două zile, însă acesta ar fi sănătos clinic.

„În dată de 10 feb 2020, orele 10.00, urmare a discuțiilor cu reprezentanții Serviciului de Imigrări de pe lângă Inspectoratul de Poliție Olt, în 29 ianuarie 2020, prin Aeroportul Otopeni a intrat o persoană chineză cu destinația de domiciliu oraşul Caracal. DSP Olt a luat legătura imediat cu persoana chineză care a pus la dispoziție informațiile solicitate, în cadrul supravegherii pasive ( istoric asupra stării de sănătate, confirmarea domiciliului, acceptul monitorizării clinice zilnice ). Dată fiind situația, monitorizarea cetățeanului a început în a treisprezecea zi de la intrare în România ( 10 feb 2020 ) și a încetat în a a paisprezecea zi zi ( 11.feb 2020 ), fiind sănătos clinic”, se arată în comunicatul DSP.

Reprezentanţii Direcţiei mai spun că, în continuare, pe teritoriul judeţului Olt rămâne  în monitorizare o singură persoană, rezidentă în Slatina.  Supravegherea continuă până la data de 14 februarie 2020.

 

Articolul precedentPădurea Topana, pe lista ministrului Mediului. Alexe ajunge astăzi în zonă
Articolul următorMinistrul Mediului reclamă dezastrul ecologic dintr-o pădure din Olt: Arbori de 200-300 de ani culcați efectiv la pământ