Un director din Ministerul Sănătății primește LUNAR aproape 30.000 de lei, adică 20 de salarii minime, fix cel care se ocupă de finanțele și investițiile din sănătate. Cine este Georgeta Bumbac, cum a ajuns în Ministerul Sănătății și ce legături are cu un baron PSD. 

Potrivit unor surse Realitatea PLUS, Georgeta Bumbac ar fi fost adusă în Ministerul Sănătății de Ladislau Ritli, ministru în cabinetele Boc și Ungureanu. O bună bucată de vreme, mai spun sursele citate, ar fi ținut evidența alocării banilor din domeniul sanitar, cum ar fi sumele destinate reparațiilor capitale și echipamentelor medicale) pe un caiet. Bumbac ar fi fost apropiată de mai mulți manageri de spitale și companii de stat.

O simplă privire pe declarația de avere a Georgetei Bumbac e suficientă pentru a vedea că aceasta a câștigat, lunar, aproape 30 de mii de lei, în 2019.

Astfel, ea a obținut 132.000 de lei din salariul de la Ministerul Sănătății, 81.000 de lei în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și aproape 84.000 de lei, respectiv 45.000 de lei de la alte două instituții.

Calculele arată că ea a obținut, în medie, peste 28.000 de lei lunar de la acete instituții. Adică 20 de salarii minime pe economie. În întregul an 2019, a avut venituri de aproape 344.000 de lei. 

„Oare doamna Bumbac Georgeta, fostă directoare economică, fostă Secretar General al Ministerului Sănătății, actuală directoare cu financiarul, adică de vreo 10 ani încoace prin meandrele sănătății, știe să ne spună sau să-i spună lui Vlad Voiculescu unde s-au dus sutele de milioane de euro din Ministerul Sănătății în ultimii 10 ani?”, a scris parlamentarul USR Emanuel Ungureanu, pe Facebook.

Într-un interviu pentru Libertatea, Bumbac recunaște legăturile cu lumea politică. Mai exact, apropierea de Felix Stroe, baronul PSD Constanța.

„Reporter: În ce relaţie sunteţi cu Felix Stroe?

Bumbac: Este naşul copilului meu. Are vreo relevanţă treaba asta?

Reporter: A avut vreo implicare…

Bumbac: Nu, n-a avut, sunt în Ministerul Sănătăţii din 2011, doamnă, de pe vremea guvernului Boc”.

Bumbac a fost avansată în funcția de secretar general al Ministerului Sănătății de fostul premier PSD Viorica Dăncilă, în 2019. Ulterior, fostul ministru Victor Costache i-a dat pe mână opt direcții importante. Mai apoi, Nelu Tătaru a înlăturat-o din funcție. Bumbac s-a dus în instanță. Potrivit replicaonline.ro, procesul a rămas fără obiect iar ea a revenit în minister. 

 

Articolul precedent”Culisele statului paralel”| Istoria distrugerii Sidex Galați – privatizare care a îmbogățit baronii. Combinatul – JEFUIT de sute de firme-căpușă
Articolul următorPercheziţii în Olt: 350.000 lei sustraşi din casieria Primăriei Cilieni