Restricţii de circulaţie vor fi impuse pe drumul naţional DN 65, între comuna Găneasa şi Pădurea Saru, întrucât vor fi efectuate lucrări de asfaltare.
Potrivit IPJ Olt, restricţiile intră în vigoare din data de 7 mai şi se întind pe două luni.
Şoferii pot ocoli zona folosind ca rută alternativă drumul naţional DN 6.
„Din această cauză, în următoarele două luni traficul se va desfășura alternativ, prin dirijare cu ajutorul angajaţilor firmei constructoare. Astfel, pentru a evita crearea ambuteiajelor, recomandăm conducătorilor de autovehicule ce se deplasează pe direcţia Bucureşti – Craiova, să folosească Drumul Naţional 6/European 70. Polițiștii rutieri vor fi în zonă pentru monitorizarea circulației autovehiculelor şi prevenirea accidentelor rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.