Intrarea copiilor în colectivitate vine la pachet cu un val de viroze. De acum și până în primăvară, copiii, în special preșcolarii, sunt predispuși la răceli. Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, părinții trebuie să se asigure în primul că le-au făcut celor mici toate vaccinurile. Apoi, alimentația sănătoasă, din care să nu lipsească fructele și legumele proaspete, este esențială.

Cabinetele medicilor pediatri se aglomerează, la numai câteva zile de la începerea anului școlar. Odată cu intrarea în colectivitate, apar și virozele. Specialiștii îi îndeamnă pe părinți să nu refuze nici un vaccin care i-ar putea ține copilul departe de boli, unele dintre ele grave.

Pe lângă toate aceste vaccinuri, copiii au nevoie de o alimentația sănătoasă, din care să facă parte obligatoriu fructele și legumele proaspete. Astfel, sistemul lor imunitar va fi mai puternic, iar virozele vor fi ținute la distanță. Suplimentele alimentare, bine cunoscutele siropuri pentru imunitate, pot fi înlocuite cu alimente bogate în vitamine, spun medicii. „Pentru a i se spori imunitatea, copilul trebuie hrănit corespunzător. Să consume fructe și legume proaspete, dacă se poate din surse cât mai sigure, să mănânce regulat și să aibă un program de somn regulat. Și suplimentele nutritive reprezintă o soluție, dar acestea trebuie neapărat adăugate la un stil de viață sănătos. Practic, consumul de fructe și legume proaspete aduc un aport de nutrienți similar cu cel din suplimentele alimentare”, a explicat Dorian Costescu, medic pediatru.

Părinții și bunicii spun că au mare grijă în această perioadă și la vestimentația celor mici, dar și la alimentație. Știu că fructele și legumele sunt esențiale pentru o sănătate de fier, în sezonul rece.

Și dacă totuși răcesc, cei mici au nevoie în primul rând de o hidratare corespunzătoare. Apa, supele calde, sucurile de fructe şi legume proaspăt stoarse, ceaiurile, toate ajută la vindecare.

Articolul precedentE oficial: reparațiile la Podul Olt de la Slatina încep anul viitor. Constructorul, penalizat
Articolul următorSute de legumicultori din județ vor produce roșii în solarii, până în luna decembrie