Manelistul Nicolae Guță a susținut un moment artistic la nunta de la Potcoava, unde au participat aproximativ 80 de persoane. Polițiștii au aplicat amenzi de peste 120.000 lei.
Imaginile au fost postate live, pe Facebook de unul dintre nuntași. Se poate vedea clar cum zeci de persoane petrec într-un cort, iar distanțarea lipsește cu desăvârșire. Nimeni nu poartă mască, iar nuntașii sunt strânși grămadă în jurul manelistului Guță.
Polițiștii au amendat atât organizatorii evenimentului, cât și o parte din participanți.
„În seara zilei de 19 iulie a.c., pe raza orașului Potcoava, polițiștii au intervenit la o nuntă organizată cu un număr de aproximativ 80 de persoane, cinci persoane fiind sancționate contravențional, cu amendă, în valoare de 15.000 de lei fiecare și alte cinci persoane care au fost sancționate contravențional, cu amendă, în valoare de 10.000 de lei fiecare, pentru participarea la activități în spațiu închis pentru care au fost instituite interdicții”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.