Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că s-au reluat lucrările pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești.
Lucrările sunt în mare întârziere, iar circulația trebuie să fie deschisă anul acesta, a mai spus Grindeanu.
Potrivit ministrului, stadiul fizic al lucrărilor pe cei 17,70 kilometri a ajuns la 45,47%, iar în prezent constructorul se ocupă de terasamente, de sistemul de scurgere a apei și de poduri.
Ministrul Grindeanu avertizează că lucrarea este în mare întârziere și anunță că va urmări evoluția de pe șantier.
„Constructorul are mult de recuperat. Circulația pe Tronsonul 1 trebuie să fie deschisă anul acesta. Voi urmări stadiul lucrărilor! Aștept o mobilizare rapidă prin creșterea ritmului de lucru”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri, pe Facebook.