Cinci percheziții domiciliare au fost efectuate, miercuri, în municipiul Craiova, comuna Cerăt şi oraşul Balş, la trei persoane bănuite de contrabandă cu țigări. Doi bărbați au fost reținuți.
Potrivit IPJ Dolj, în data de 24 mai, poliţiştii de la economic, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate, au descoperit, în comuna Motăţei, o autoutilitară în care erau depozitați mai multi saci cu pachete de țigarete.
În urma cercetărilor, au fost identificaţi doi bărbaţi, de 33 şi 41 de ani, ambii din Craiova, bănuiţi de comiterea infracţiunii de contrabandă.
Totodată, din verificări a reieșit că bărbaţii aveau, în vederea comercializării, 85.860 de pachete de țigarete (1.717.200 de țigarete), fără marcaje fiscale, provenite din contrabandă, cunoscând proveniența ilicită a bunurilor.
Prejudiciul cauzat este de peste 950.000 de lei.
„În urma perchezițiilor, au fost ridicate materiale de probă necesare în anchetă și au fost puse în aplicare două mandate de aducere. În urma probatoriului administrat de poliţişti, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Astăzi, bărbații vor fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
La activități au participat și poliţişti ai Serviciului Criminalistic Dolj, Poliţiei Municipiului Calafat, jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, precum şi reprezentanţi ai Direcției Regionale Vamale Craiova.