14 percheziţii au fost desfăşurate de procurorii DIICOT-Structura Centrală, joi, în judeţele Dolj şi Olt, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în contrabandă, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, concurență neloială şi spălare de bani.
La acţiune au participat ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPF – Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere(inclusiv structurile teritoriale Timișoara, Otopeni și Garda de Coastă) și IGPR – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere Operațiuni Vamale și Direcția Regională Vamală Dolj
19 persoane sunt vizate de acest dosar.
„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna decembrie 2018 și până în prezent, pe teritoriul României, a fost constituit și a acționat un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, moldoveni și ucraineni, în scopul obținerii ilicite de importante beneficii financiare. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2019, în județul Dolj, inculpații au pus în funcțiune o fabrică clandestină de producere și ambalare de țigarete contrafăcute, prin folosirea unor mărci înregistrate, pe numele altor agenți economici autorizați în acest sens și aparținând legitim acestora, precum și a unor ambalaje de natură a crea confuzie cu cele folosite legitim de titularii mărcilor. Ulterior, țigaretele au fost puse în circulație, prin diverse persoane, pe piața internă și în spațiul UE, fără întocmirea de documente legale, prin sustragerea de la plata accizelor ce s-ar fi datorat bugetului de stat, dacă activitățile respective s-ar fi realizat în cadrul unui antrepozit fiscal autorizat, cu respectarea legislației fiscale și comerciale”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.
Anchetatorii mai arată că materia primă și materialele necesare fabricării țigaretelor au fost procurate de la societăți de profil din Bulgaria și introduse în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri, ori declarate sub regim vamal de tranzit către alte țări ale UE.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 50 de tone de tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunțit și uscat tutun, o tiparniță, materiale și materii prime folosite în procesul de producție, asamblare și ambalare a țigaretelor, respectiv foițe, filtru, staniol, adeziv, blanchete, având aplicate desene similare cu mărci cunoscute de țigarete.
De asemenea, au fost ridicate un generator, care ar fi fost utilizat pentru a evita consumul mare de energie electrică de la furnizori (pentru a nu se descoperi activitatea ilicită), 2 ansamble auto formate din cap tractor și semiremorcă, o autoutilitară (care ar fi fost folosite pentru transportul tutunului și a materialelor necesare prelucrării acestuia) și 5 autovehicule.
Au fost depistați și 4 muncitori de naționalitate ucraineană, care s-ar fi ocupat de procesul de producție a țigaretelor.
Şase persoane au fost reţinute.
„La data de 27.05.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 6 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 3 inculpați”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor I.G.P.R.- Institutul Național de Criminalistică, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Craiova, precum și de sprijinul A.N.A.F. – Direcția Generală a Vămilor și al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.