26 de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații din județ au solicitat anul acesta fonduri europene. Fiecare ar urma să primească un milion de euro, pentru retehnologizarea stațiilor de punere sub presiune, dar și pentru achiziționarea de echipamente care să ducă apa către plante.

De anul viitor, suprafețe întinse de teren agricol vor avea sisteme de irigații moderne, în Olt. Asta după ce zeci de fermieri au depus proiecte finanțate prin PNDR pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”- componenta infrastructură de irigații. „Anul acesta, au fost depuse 26 de proiecte pe fonduri europene pentru refacerea infrastructurii secundare de irigații din județul Olt. Este vor despre o finanțare în valoare de 1 milion de euro pentru retehnologizarea stațiilor de punere sub presiune, 30% din această sumă putând fi utilizată pentru echipamentele necesare ca apa să ajungă direct la plante. Fermierii care vor reuși să parcurgă rapid procedurile de achiziție publică vor reuși, probabil, de anul viitor, să pună în funcțiune noile stații”, a explicat Cristi Vrutse, directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), filiala Caracal.

Agricultorii vor beneficia de apă gratuită pe canalele principale de irigații, costurile cu energia electrică fiind suportate de ANIF.

Articolul precedentBilanț îngrijorător: Pesta porcină a apărut în alte trei localități din Olt
Articolul următorAccident pe un drum naţional din Olt. Două persoane rănite