Organizația de femei a PSD Olt a organizat o nouă ediție a campaniei sociale „Fii tolerant”, marcând astfel Ziua internațională a toleranței, sărbătorită în întreaga lume în data de 16 noiembrie. Specialiști în diferite domenii au prezentat lucrări despre toleranța în trafic, față de persoanele cu dizabilități, în adopție sau față de grupurile vulnerabile.

 

În cadrul evenimentului,  a fost abordată tema toleranței în diverse domenii de către mai multe categorii socio – profesionale, în prezența a peste 170 de persoane din tot județul. Medici renumiți, experți în domeniul asistenței sociale sau în problemele minorităților, dar și un polițist au luat cuvântul.

De asemenea, o victimă a violenței domestice a vorbit despre traumele trăite și despre necesitatea toleranței în familie și cuplu.

Evenimentul a fost prezidat de Corina Sulger, președintele OFSD Olt, care și-a concentrat discursul asupra importanței acestei zile internaționale:

„Marcăm această zi, deoarece vreau să ne reamintim împreună ce înseamnă toleranța. Să comunicăm într-un mod în care să nu-i rănim pe cei din jur, să-i ascultăm, chiar dacă nu împărtășim aceeași opinie. O persoană tolerantă acceptă diversitatea, nu are idei preconcepute despre ceilalți pe baza diferențelor de religie, rasă, gen, culoare politică ”, a spus Corina Sulger.

 

Articolul precedentCe prețuri vor avea brazii de Crăciun și când vor fi scoși pe piață
Articolul următorŞefi noi la ISJ Olt. Cine va fi inspector şcolar general