Consilierii județeni au aprobat astăzi studiul de fezabilitate al proiectului pentru construcția noului cămin de bătrâni din comuna Fălcoiu. Este o investiție în valoare de 23 de milioane de lei, care va fi finanțată din bugetul consiliului județean în următorii ani, a anunțat președintele Marius Oprescu.

Căminul de bătrâni de la Fălcoiu funcționează în prezent într-un fost conac, o clădire care nu mai corespunde cerințelor de confort. De aceea autoritățile au decis să ridice din temelii un imobil nou, care va fi gândit și dotat la standarde europene. „Este o investiție nouă. Așa cum știți, la Fălcoiu, prin Direcția Generală de Asistență Socială avem un cămin de bătrâni care funcționează într-o clădire istorică, într-un conac ce nu mai corespunde cerințelor. Ne-am hotărât decât să încercăm să o reabilităm, mai bine construim o clădire nouă, astfel încât să asigurăm condițiile necesare unui trai decent pentru bătrânii din acel complex”, a explicat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

Consilierii județeni au aprobat studiul preliminar al proiectului, iar după această aprobare urmează găsirea unui proiectant și a unui constructor pentru noua clădire. „Astăzi, în ședința de consiliu județean, am aprobat studiul de fezabilitate. Este vorba despre o investiție de 23 de milioane de lei. În urma aprobării de astăzi, Direcția de Asistență Socială va scoate la licitație acest centru. O să încercăm să finanțăm investiția în 2-3 ani, pentru că nu este o investiție mică și necesită o sumă importantă. Pentru clădirea veche, vom discuta cu cei de la Muzeul Județean dacă putem să o restaurăm și să îi dăm o altă destinație”, a mai explicat președintele CJ Olt.

Articolul precedentParcare nouă la Slatina, pe un teren al Consiliului Judeţean
Articolul următorPSD Olt îi ține „pe jar” pe aliații de la ALDE. Când vor decide dacă vor continua împreună