Tânăra în vârstă de 29 de ani din Iancu Jianu care, marți, și-a ucis concubinul cu două lovituri de cuțit în zona stângă a gâtului, a fost arestată preventiv, miercuri, în urma unei decizii a Tribunalului Olt.
Femeia în vârstă de 29 de ani este însărcinată şi mai are un copil dintr-o căsătătorie anterioară.
„În fapt, s-a reţinut că inculpata G.N., în dimineaţa zilei de 7 ianuarie 2020, în jurul orelor 11:00 – 11:30, pe fondul unor discuţii contradictorii cu concubinul său C.C.E., în vârstă de 33 de ani, i-a aplicat acestuia două lovituri cu un cuţit de bucătărie, lovituri în urma cărora victima a decedat. Din concluziile preliminare întocmite de către S.J.M.L Olt rezultă că victima a prezentat două leziuni traumatice, respectiv o plagă înjunghiată în regiunea supraclaviculară stângă şi o plagă înjunghiată în zona claviculară stângă, ce s-au putut produce la data de 7 ianuarie 2020 prin lovire cu un obiect tăietor – înţepător (posibil cuţit), în condiţiile unei heteroagresiuni”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul Olt.