Campania Direcției de Asistență Socială Slatina, derulată în colaborare cu organizația umanitară Hjärta till Hjärta și o echipă de opticieni suedezi este în plină desfășurare. De luni și până astăzi au fost date 800 de perechi de ochelari persoanelor cu deficiențe de vedere.
Cei care au trecut pragul centrului de consultații amenajat în incinta Școlii Gimnaziale Nr.1 din Slatina au plecat acasă cu ochelarii potriviți, după o consultație realizată de opticienii parteneri ai municipalității. Prețul consultației cu tot cu ochelari a fost unul modic: 5 lei de persoană. „Până acum au beneficiat de consultații 563 de persoane și au fost date aproximativ 800 de perechi de ochelari. Campania continuă și mâine dar și vineri, pentru că numărul solicitanților a fost mai mare decât ne-am așteptat inițial. Este prima acțiune de acest gen organizată de noi, iar activitățile au fost monitorizate de Jorgen Ljung, președinte consiliul director al fundației Hjärta till Hjärta (Heart to Heart). A fost mulțumit de organizare, de colaborare și urmează să discutăm despre proiecte viitoare”, a explicat Nora Popescu, directorul DAS Slatina.