Familiile din Slatina ai căror copii au fost acceptați care creșă în anul școlar următor trebuie să își pregătească documentele. Înscrierea celor mici la unitatea la care au fost arondați va avea loc în perioada 3-10 septembrie, actele medicale care să ateste starea de sănătate a copilului, cu tot cu fișa de vaccinări, sunt obligatorii.
Direcția de Protecție și Asistență Socială (DPAS) Slatina a afișat listele finale cu numele copiilor care au primit un loc la creșă, din toamnă. Zilele acestea părinții vor primi și o înștiințare care cuprinde documentele care trebuie depuse, înainte ca cei mici să frecventeze unitatea respectivă. Foarte importante sunt documente care atestă stare de sănătate a copilului, obținute în mare parte de la medicul de familie. „Trebuie actele medicale ale copilului: adeverința de la medicul de familie din care să rezulte că este clinic sănătos, apoi fișa de imunizări, realizată conform cerințelor Ministerului Sănătății. Avem, de asemenea, analizele medicale pe care trebuie să le facă: testarea la tuberculină, acolo unde este cazul și examenul coproparazitologic pentru copil”, a explicat Nora Popescu, director DPAS Slatina
Avizul epidemiologic eliberat de medicul de familie al copilului este obligatoriu, acesta fiind solicitat cu o zi înainte ca cel mic să frecventeze creșe.
Și anul acesta, numărul solicitărilor depuse pentru un loc la creșele din Slatina a fost de trei ori mai mare decât numărul locurilor disponibile. „Am avut 51 de locuri vacante, la momentul în acre am început să analizăm cele 163 de solicitări primite. Ca grupe de vârstă, cerința cea mai mare este pentru grupa mijlocie, 1- 2 ani. 70% dintre solicitări au fost pentru această grupă”, a mai precizat Nora Popescu.