Preşedintele PSD Olt, vicepremierul Paul Stănescu, a declarat că a auzit din presă despre existenţa unei scrisori a mai multor lideri ai partidului prin care i se cere lui Dragnea să se retragă.
Stănescu a ţinut să precizeze că toţi social-democraţii despre care s-a spus că ar fi semnatarii acelei scrisori au transmis mesaje de unitate, recent, la conferinţa de alegeri a PSD Giurgiu.
„Toţi colegii mei despre care se vehiculau tot felul de lucruri, că a ieşit o scrisoare publică, de care nici eu nu ştiu, am auzit din presă, au avut un mesaj de unitate pentru tot partidul, pentru toţi românii. În an de centenar, cred că trebuie să ne dea Dumnezeu gândurile bune şi să fim uniţi, să apărăm interesele ţării noastre”, a declarat Stănescu.
El a adăugat că nu s-a pus nici problema convocării Comitetului Executiv al PSD.
„N-am discutat acest lucru (convocarea CEx-ului), deocamdată. Sigur că discutăm între noi, la nivel de partid, toate lucrurile noastre. Nu este încă nimic concret”, a mai spus Stănescu.