Municipalitatea a lansat licitaţia pentru atribuirea contractului privind expertizarea celor 90 de lifturi din imobilele de locuit din Slatina pe care vrea să le înlocuiască în cadrul unui program cu finanţare de la bugetul local.
Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat că documentaţia a fost deja ridicată în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (SICAP). 67 de solicitări pentru reabilitarea de lifturi au fost deja depuse la Direcţia Administrare Patrimoniu (DAP) din subordinea Primăriei Slatina.
„Centralizăm solicitările cetăţenilor, iar contractual pentru expertiza lifturilor a fost urcat deja pe SICAP. Până în prezent, avem 67 de cereri înregitrate la DAP, dar noi îi aşteptăm pe toţi”, a declarat Stăncioiu.
Până în prezent, municipalitatea a fost împiedicată de legislaţie ca să intervină în privinţa lifturilor din blocurile de locuit. Modificările făcute la Ordonanţa 18 îi permite administraţiei locale să pună la punct un program similar cu cel privind anveloparea termică a imobilelor.
Aproximativ 10 milioane de lei este valoarea investiţiei pentru înlocuirea celor 90 de ascensoare din municipiu. Primăria va acoperi în integralitate aceste cheltuieli cu fonduri de la bugetul local.