O fabrică de confecții din Coteana a fost amendată cu 200.000 de lei, după ce inspectorii de muncă au descoperit, la ultimul control, 13 persoane care lucrau fără forme legale. Este amenda maximă ce poate fi aplicată pentru munca la negru.
Deși legislația s-a înăsprit în ultimii ani, iar amenzile pentru munca nedeclarată sunt foarte mari, încă mai sunt angajatori care nu se lasă convinși să lucreze legal. Dovadă sunt controalele din luna iunie, care au scos la iveală faptul că 19 olteni lucrau fără contract de muncă, la 3 societăți dintre cele verificate. „În luna iunie 2019, inspectorii de muncă au identificat 18 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor 3 agenți ecomonici care le foloseau le-au fost aplicate amenzi în valoare de 300.000 lei”, au anunțat reprezentanții ITM Olt.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma controalelor efectuate, s-au identificat 277 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 137 sancțiuni, din care 123 avertismente și 14 amenzi în valoare totală de 335.000 lei.