Două autoturisme, un microbuz, un autotren și o autoutilitară s-au ciocnit în această dup-amiază, pe DN 65, la Priseaca. Din primele informații se pare că sunt șase răniți, printre care și o femeie însărcinată.
Echipaje de salvatori de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, dar și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt s-au deplasat la fața locului, pentru a acorda primul ajutor victimelor. Medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Olt, a declarat că fiind vorba de mai mulți răniți a fost activat Planul Roșu. „În momentul de față pot să vă spun că sunt șase persoane rănite. Una este încarcerată, iar printre răniți este și o gravidă. S-a activat Planul Roșu, știu doar că sunt implicate mai multe autoturisme, una dintre ele fiind mare”, a spus doctorul Furtună.
„Pentru acordarea asistenței medicale de urgență tuturor victimelor implicate în accident, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pentru gestionarea situației acționează 7 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 echipaj descarcerare, 1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și 9 ambulanțe SAJ”, a declarat dan Țolu, purtătoruld e cuvânt al ISU Olt.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Olt, pe DN65 Piteşti – Slatina, în localitatea Priseaca a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, un microbuz, un autotren şi o autoutilitară. Traficul este blocat.Se fac cercetări pentru stabilirea vinovăţiei”, a anunțat Poliția Română