DIICOT a transmis astăzi concluziile testelor ADN efectuate la rămășițele umane găsite în casa lui Gheorghe Dincă. Fragementele osoase sunt ale Alexandrei, tânăra de 15 ani dispărută miercurea trecută. După această confirmare, părinții fetei se pregătesc de înmormântare.
„DIICOT continuă activitățile începute ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR – DCCO. Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei. Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date”, se arată în comunicatul DIICOT.
„Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare. În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP”, se mai arată în comunicat.
Părinții Alexandrei se pregătesc de înmormântare, eveniment ce a fost anunțat că va avea loc luni, în satul natal al fetei.