Consilierii locali ai Slatinei s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară. A fost supus spre aprobare și proiectul care prevede  eliminarea penalităților pentru slătinenii cu datorii la bugetul local. Decizia îi avantajează pe cei care își vor plăti debitele până pe 15 decembrie.

Proiectul prin care municipalitatea va șterge penalitățile celor care au datorii mai mici de un milion de lei, dacă și le vor plăti până la jumătatea lunii decembrie a fost aprobat astăzi. Consilierii locali au aprobat condițiile de acordare a amnistiei fiscale, cu un amendament. S-a modificat procedura de anulare a obligațiilor de plata a accesoriilor, și vor beneficia de ordonanța asta și cei aflați în procedura insolventei și cei care se afla in dizolvare.

Potrivit hotărârii, destinatarii reglementării sunt debitorii persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică, care la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligaţii fiscale principale restante sub un milion de lei, precum şi debitorii persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică, unităţi administrativ teritoriale ori instituţii publice, care au obligaţii principale restante, la data de 31 decembrie 2018, de un milion de lei sau mai mari.

După intrarea în vigoare a hotărârii, toţi contribuabilii interesaţi să beneficieze de efectele actului normativ să notifice organul fiscal, adică Direcţia Generală Economică a Primăriei Slatina, cu privire la intenţia lor, până cel târziu în data de 15 decembrie 2019. „După efectuarea verificărilor de către organul fiscal cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea facilităţii şi comunicarea certificatului de atestare fiscală, debitorului, se va dispune ca toate accesoriile care pot face obiectul anulării să se amâne la plată, iar debitorul va formula ulterior o cerere de anulare a accesoriilor. Condiţia pentru soluţionarea favorabilă a cererii este plata, după cum urmează: 1. a tuturor obligaţiilor fiscale principale , restante la 31 decembrie 2018, inclusiv; 2. tuturor obligaţiilor fiscale principale şi accesorii cu termene de plată, cuprinse între 1 ianuarie 2019 – 15 decembrie 2019, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, 3. beneficiază de facilitatea fiscală şi contribuabilii care au efectuat, anterior datei de 31 decembrie 2018, plata tuturor obligaţiilor fiscale principale restante şi care nu mai figurează cu obligaţie principală ci numai cu accesorii”, a explicat primarul Emil Moț, atunci când proiectul a  fost lansat în dezbatere publică.

Articolul precedentSlatina: O mașină a luat foc în mers
Articolul următorCAO extinde reţeaua de apă şi canal în mai multe zone din Slatina