Doi bărbaţi au ajuns la spital, marţi dimineaţa, în urma unui accident rutier petrecut în comuna Cilieni, un autoturism intrând în coliziune cu o autoutilitară. Şoferul autoutilitarei a rămas încarcerat, în urma impactului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că accidentul s-a produs după o depăşire neregulamentară.

„Polițiștii Biroului Rutier Corabia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări se pare că un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Cilieni, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 604 Cilieni-Vişina, s-ar fi angajat în depăşirea unui autoturism aflat în fața sa, fără sa se asigure, şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce circula din sens invers, condusă de un barbat în vârstă de 37 de ani din aceeaşi localitate”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

În autoturism se aflau două persoane, iar în autoutilitară se aflau patru persoane. În urma impactului, şoferul autoutilitarei a rămas încarcerat, fiind scos de pompierii ISU Olt. Cei doi şoferi au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital.

„Șoferul autoutilitarei, în vârstă de 37 de ani, din comuna Cilieni, a fost găsit încarcerat, iar pentru extragerea acestuia au fost îndepărtate mai multe elemente de caroserie. Pacientul a fost preluat de echipajul SMURD, conștient, cu fractură deschisă la membrul inferior stâng și transportat la CPU Caracal. Șoferul autoturismului, conștient, fără urme vizibile de traumă, a fost transportat la Spitalul din Corabia, cu un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt. Celelalte persoane implicate în accident au fost asistate la fața locului și au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

 

Articolul precedentMatteo şi Direcţia 5 cântă la Slatina, de Revelion
Articolul următorPieton transportat la spital după ce a fost lovit de un autoturism, în Slatina