Proiectul privind reabilitarea clădirii Policlinicii Vechi din Slatina ar putea fi scos la licitaţie, la începutul anului viitor, potrivit CJ Olt, investiţia depăşind 11 milioane lei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, şi-a exprimat speranţa că se va găsi finanţare pentru demararea investiţiei, care se ridică la peste 11 milioane de lei, fonduri din bugetul CJ.
„Proiectul de reabilitare a Policinicii Vechi urmează să fie scos la licitaţie, anul viitor. Sperăm să găsim măcar parţial finanţare pentru el, pentru a demara lucrările”, a declarat Marius Oprescu.
Clădirea Policlinicii vechi a fost construită în 1975 şi nu a beneficiat niciodată de o reabilitare totală.
În perioada 2003-2011, spaţii din clădire au fost date în administrare către SJU Slatina, DSP Olt, Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina, Casa de Pensii Olt sau medicilor de familie, care au mai făcut lucrări de modernizare sau întreţinere, însă spaţiile comune – holuri, casa scării, acoperiş, nu au avut parte de astfel de lucrări.
Una dintre cele mai mari probleme, în acest moment, o reprezintă subsolul clădirii, care este total insalubru, conducte sunt sparte, iar unele coloane de scurgere pe verticală deversează direct în subsol.