Milionarul Mihai Tufan ar fi atacat o femeie cu un cuțit într-o mașină, pe DN1, la ieșirea din Capitală. După ce a atacat-o pe femeie, bărbatul s-a rănit cu același cuțit. El a fost reținut de polițiști pentru tentativă de omor.

Surse judiciare susțin, pentru Mediafax, că cel care a atacat-o pe femeie ar fi milionarul Mihai Tufan iar apoi s-a tăiat singur pentru a încerca să le spună polițiștilor că a fost vorba de un atac.

Acesta ar fi atact-o pe femeie cu un cuţit în timp ce se aflau în maşină, iar apoi s-a rănit cu același cuțit. Poliţiştii au fost alertaţi printr-un apel la 112. Aşa au ajuns la maşina care era pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Bucureşti.

„La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secției 2, dar și ai Brigăzii Rutiere. În autoturismul în cauză au fost găsite două persoane, bărbat și femeie, ambele prezentând leziuni produse cu un obiect tăietor”, au transmis reprezentanții Poliției.

După cercetări, poliţiştii au stabilit că cei doi s-au certat, iar conflictul a degenerat. „În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul de 47 de ani a lovit femeia, de mai multe ori, cu un cuțit, după care s-a autoagresat”, susțin polițiștii.

Cele două persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor, informează Mediafax.

Omul de afaceri Mihai Tufan deține firmele Elsid și Electrocarbon, cunoscute mai ales ca traderi de energie electrică. El a apăut în anii trecuți și în topurile celor mai prosperi oameni de afaceri din România.

Articolul precedentIntră în vigoare Ordonanța 8! Marcel Vela: Nu dorim să ne confruntăm cu o EXPLOZIE a numărului de îmbolnăviri
Articolul următorJandarmii din Olt au camere video corporale