28 de persoane din judeţul Olt, confirmate cu noul coronavirus, au plecat din Spitalul Slatina, după decizia CCR de neconstituţionalitate a carantinării şi internării.
Este vorba despre 22 de persoane care au plecat din spital, luni, pe lângă alţi şase care plecaseră deja duminică. Pacienţilor li s-a recomandat să stea în izolare la domiciliu şi să sune medicul de familie dacă au simptome specifice COVID-19.
În judeţul Olt sunt 294 de cazuri de coronavirus, de la începutul pandemiei, 161 dintre aceste persoane s-au vindecat deja. 12 persoane au murit.
De la începutul pandemiei, 4.516 probe au fost recoltate în judeţul Olt.