Activitatea Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Olt va fi reluată, după ce angajatul suspect de COVID-19 a primit rezultat negativ. Persoanele care aveau de ridicat documente în data de 27 august au fost reprogramaţi pentru data de 28 august.
Suspiciunea de COVID-19 a fost infirmată prin rezultat negativ în cadrul angajatului din cadrul Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Olt. Astfel, activitatea insituţiei a fost reluată în această dimineaţă.
„Începând cu 28.08.2020, ora 8:30, activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt se desfăşoară conform programului de lucru cu publicul disponibil pe pagina de internet a Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt.
Decizia a fost adoptată având în vedere faptul că suspiciunea de infectare cu SARS-CoV-2 a unui lucrător din cadrul SPCRPCIV Olt a fost infirmată în după-amiaza zilei de 27.08.2020 (rezultat negativ la testul Covid-19)”, transmite Prefectura Olt.
Cetăţenii afectaţi de suspendarea activităţii serviciului din data de 27.08.2020 (ridicare documente) au fost reprogramaţi pentru data de 28.08.2020.