Elemente de muniție, care au fost descoperite în perioada noiembrie 2019- noiembrie 2020, în judeţul Olt, au fost distruse, joi, de către angajaţii ISU Olt, în poligonul de la Redea.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că au fost distruse o grenadă de mână ofensivă, 19 proiectile explozive și perforante cu calibrul între 75 și 125 mm și 197 de cartușe, de diferite calibre și tuburi de cartușe.
„Misiunea a fost coordonată de un ofițer pirotehnician din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență ( U.S.I.S.U. ) Ciolpani, iar la aceasta au participat și echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Olt și Inspectoratului de Jandarmi Olt”, a declarat Băsăşteanu.
El a adăugat că, la descoperirea muniţiei rămase neexplodate, cetăţenii au obligația să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, telefonic, prin apelarea numărului de urgenţă 112.
Sursa: Realitatea de Olt