Primăria Caracal le va acorda, din acest an, burse elevilor cu performanţe şcolare deosebite.
Aceasta este principal concluzie a discuţiilor desfăşurate, miercuri, între președintele Consiliului Județean al Elevilor Olt, Alexandru Drăghia, deputatul Adrian Chesnoiu, primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea şi consilierul local Marina Samiee.
Pe lângă acordarea, de către Consiliul Local al Municipiului Caracal, a burselor cuvenite elevilor eligibili, s-a discutat despre oportunitățile pe care elevii le pot avea în materie de voluntariat, cu sprijinul Primăriei Caracal.
Totodată, primarul Ion Doldurea şi-a reasumat deschiderea administrației publice locale față de dialogul structurat cu elevii și reprezentanții acestora, în vederea asigurării nevoilor și cerințelor actuale ale mediului educațional.
Sursa: Realitatea de Olt