Rezultatele examenului de Bacalaureat, înainte de contestaţii, au fot afişate, luni, pe site-ul edu.ro şi la centrele de examen.
În judeţul Olt, doar doi elevi au reuşit să ia media maximă – un elev de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal şi unul de la Liceul Tehnologic „Constantin Brîncoveanu” Scorniceşti.
Elevii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii tot astăzi, în intervalul orar 12,.00-18.00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situaţie din urmă, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.
Sursa: Realitatea de Olt