Peste 500 de angajaţi ai Alro Slatina şi de la alte unităţi de producţie din municipiu dar şi din ţară au protestat, joi, în faţa Prefecturii Olt. Oamenii se tem că vor rămâne fără locuri de muncă deoarece, pe fondul crizei din energie, Alro a anunţat o reducere a capacităţii de producţie.
Alături de sindicatele din cadrul Alro, la miting au participat şi angajaţi ai TMK Artrom, Prysmian, Altur, dar şi sindicalişti din Galaţi şi Tulcea.
„Situaţia este neschimbată, n-am primit niciun răspuns. Nişte colegi de ai noştri au fost la ministrul Energiei care promite să dea energie, dar n-are de unde. Nu vom avea de unde să luăm energie, iar noi începem să închidem. Am avut şi eu o întâlnire cu ministrul Energiei care atunci a spus că nu are prerogative să ne ajute”, a explicat preşedintele Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu.
La rândul său, preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, a declarat că închiderea unui colos cum este Alro Slatina ar duce la pierderea a până la 40.000 de locuri de muncă, situaţia echivalând cu o tragedie.
„După acel miting de protest prin care trăgeam un semnal de alarmă, nu s-a întâmplat nimic. Noi ne ţinem de calendarul nostru de proteste. Venim astăzi la reprezentanţii Guvernului din teritoriu, respectiv Instituţia Prefectului, şi cerem să nu transformăm Slatina în Valea Jiului. Situaţia este foarte dramatică pentru că această concediere, această închidere pe fondul scumpirii preţului la energie, a ceea ce înseamnă colosul Alro, trage în jos un număr de 35-40 de mii de salariaţi, pe orizontală. Vorbim de ceea ce intră în Alro şi de ceea ce intră. Aici mă refer la produsele de aluminiu, plus serviciile conexe, transporturile rutiere şi feroviere, dar şi celelalte servicii. Situaţia este foarte dificilă. La acest moment suntem într-un vid legislativ, în opinia noastră, doar o plafonare a preţului şi intervenţia Legislativului în ceea ce înseamnă reglementarea pieţei prin ANRE, ar putea reprezenta o soluţie”, a declarat Ioţu.
Alro Slatina a anunţat că, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022 ce vizează reducerea activităţii de producţie a aluminiului primar. Conducerea societăţii asigură însă că nu se vor efectua disponibilizări, “pentru moment”.
Sursa: Realitatea de Olt