Au apărut primele imagini video de la locul accidentului petrecut, luni dimineaţă, în urma căruia Marian Cristinel Cârloganu (61 de ani), fost director AJOFM Olt, şi-a pierdut viaţa.
În evenimentul rutier au fost implicare două autoturismer, în care se aflau doar conducătorii auto. Din păcate, Cârloganu, care se deplasa pe direcţia Slatina – Piteşti, şi-a pierdut viaţa.
„Din primele verificări aceștia au constatat faptul că, în eveniment, între localitățile Valea Mare și Jitaru, la kilometrul 66 + 300 metri, au fost implicate 2 autoturisme, în care se aflau doar șoferii, respectiv doi bărbați, cu vârstele de 25 și 61 de ani. În urma evenimentului, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a decedat. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Cristinel Cârloganu este unul dintre cei mai longevivi directori din administraţia publică locală, fiind în fruntea AJOFM Olt mai bine de zece aci. Din 2017, era director Resurse Umane şi Salarizare din cadrul ANOFM.
Sursa: Realitatea de Olt