Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Scorniceşti, a fost amendat cu 12.000 lei după ce a abandonat patru câini, pe o stradă din oraşul oltean.
Potrivit IPJ Olt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, bărbatul fiind identificat ulterior.
„La data de 13 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că o persoană ar fi abondonat patru câini pe strada Tudor Vladimirescu, din orașul Scornicești, județul Olt.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au indentificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt.
În cauză, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 12.000 de lei, pentru abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt