53 de cazuri COVID-19 în focarul de la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci,18 angajați, cinci asistenți medicali, opt infirmieri, trei îngrijitori, două spălătorese, și 35 de pacienți.
De la izbucnirea focarului în spital, DSP Olt a investigat: 232 persoane, din care 51 cu rezultat pozitiv pentru infecția COVID-19; 42 persoane testate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, din care două cu rezultat pozitiv pentru infecția COVID-19; 21 probe mai sunt în lucru.
Spitalul de Psihiatrie este în carantină, măsurile aplicate fiind stricte.
„ Au fost interzise atât intrările, cât și ieșirile personalului din obiectiv, cât și al asistaților. A fost permis accesul pentru aprovizionarea cu alimente la nivelul obiectivului, cât și auto-sanitarelor pentru situații medicale și a personalului medical căreia a fost solicitat pentru acordarea consultului de specialitate. Deplasarea din două în două zile a unui medic infecționist, angajat al Spitalului Județean de Urgență Slatina pentru evaluare si stabilirea conduitei terapeutice necesare”- DSP Olt.
Începând cu 3 august a început testarea întregului personal și pacienților, fiind activat „planul alb”.
„Personalul care are în dinamica două teste negative, la interval de șapte zile, poate părăsi unitatea intrând în programul normal de ture, măsura fiind dispusă din 12 august”- la DSP Olt.
La nivelul unității medicale se menține restricția internărilor și externărilor până la declararea închisă a focarului.