Un teren primit moștenire în comuna Băbiciu, din Olt, a determinat-o pe o olteancă să dea viața din Germania pe agricultură, în satul natal. În ultimii ani a pariat pe cultura de usturoi, iar anul acesta are 5 hectare cultivate.

Luminița Jell și soțul său avea job-uri bine plătite în Germania, atunci când au primit de la unchiul lor casa și terenul din Băbiciu. Conștienți de potențialul agricol al zonei, soții Jell au încercat diverse culturi, însă startul a fost dificil, mai ales că amândoi locuiau în continuare în Germania și veneau cât de des puteau în România. „Am început acum 6 ani. Am adus 26 de kilograme de usturoi din Germania, l-am desfăcut, l-am pus cu mâna, l-am scos cu mâna. Am avut și câțiva ani vitregi. Toate concediile pe care le aveam, veneam în România să muncim”, a spus Luminița Jell.

 

În urmă cu 2 ani s-a hotărât să se multe în România și să își extindă mica afacere cu usturoi. Astăzi are 5 hectare cultivate și nu se sfiește să urce la volanul tractorului sau să ia moto sapa și să lucreze pământul, pentru a obține profit din agricultură. „Este o cultură care nu e perisabilă, cum sunt tomatele sau alte legume. Usturoiul este o legumă mai scumpă decât celelalte, iar nouă ne place gustul. Și soțul meu vine foarte des în România și lucrăm împreună. Sunt mândră de ceea ce am realizat până acum”, a mărturisit olteanca.

Anul acesta, va primi o subvenție de 15.000 de euro din partea Ministerului Agriculturii, prin „Programul de sprijin financiar pentru usturoi”, care le oferă fermierilor câte 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat.

Articolul precedentMonument istoric din Slatina, salvat de proprietari. Casa păstrează ornamente originale din anul 1903- FOTO
Articolul următorSubstanţă necunoscută, deversată în râul Olt | Garda de Mediu a început o anchetă – VIDEO