Nouă persoane au fost rănite, sâmbătă seara, la Corabia, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, a declarat că în accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau nouă persoane.

El a mai precizat că toate cele nouă persoane au fost asistate medical la locul intervenției și au refuzat transportul la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, coliziunea s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.

„Conducătorul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu acesta, proiectându-l în cel de-al treilea vehicul”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Ea a adăugat că șoferul care nu a acordat prioritate de trecere a fost sancționat cu amendă contravențională, iar ca măsură complementară acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Articolul precedentNu se circulă între Slatina și Craiova. Rută ocolitoare Găneasa-Caracal
Articolul următorUn băiat de 17 ani a murit strivit de un excavator (VIDEO)