Trei persoane au ajuns la spital, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier petrecut în comuna Curtişoara, între un autoturism şi o autoutilitară, care s-a şi răsturnat în urma impactului.

Potrivit poliţiştilor, din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, la intersecția străzilor Eroilor cu Castanului, din comuna Curtișoara, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 37 de ani, a acroșat o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 29 de ani, aceasta din urmă răsturnându-se.

În urma coliziunii, bărbatul și doi pasageri din autoutilitară, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasilcoiu.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentDan Puric a povestit cum a ajuns să fie racolat de fosta securitate, la 17 ani, la Culisele statului paralel
Articolul următorAccident pe Centura Caracalului