Traficul este blocat pe DN 65, la intrarea în comuna Găneasa dinspre Slatina, în urma producerii unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că în urma evenimentului, microbuzul, care tracta o semiremorca, a blocat DN 65.
Ea a adăugat că în urma testării cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului unuia dintre autoturisme a rezultat o concentratie de 0,81 mg/L alcool pur în aerul expirat.
„Un conducător auto care se deplasa cu un autoturism din direcția Slatina – Găneasa, pe fondul consumului de alcool, într-o curbă ușoară, ar fi pătruns pe sensul opus, unde ar fi intrat în coliziune cu un microbuz si un autoturism. Microbuzul s-a răsturnat cu platforma pe carosabil, blocând traficul pe ambele sensuri”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.
Traficul rutier a fost deviat pe DJ 677- DN 64, ruta Slătioara-Salcia-Găneasa.
În cele trei autovehicule se aflau nouă persoane, iar la spital a ajuns o singură persoană.
„Echipajul SMURD a asistat medical patru persoane. Toate cele patru persoane au refuzat transportul la spital. La UPU Slatina a fost transportată o femeie, pasageră într-unul dintre autoturisme, cu dureri lombare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.