Polițiștii olteni au desfășurat în ultimele trei zile acțiuni ample de control, pentru depistarea șoferilor care conduc băuți sau după ce au consumat substanțe interzise. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de aproximativ 23.000 de lei.
Polițiștii au constatat 4 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, din care 3 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar un dosar penal a fost întocmit pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 05 iulie a.c., ora 19:30, pe strada Teilor, din com. Gostavățu, a fost depistat un bărbat, de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 06 iulie a.c., ora 00:30 pe strada Columna, din com. Traian, a fost depistat un bărbat, de 30 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeași dată, ora 00:50, acționând pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești-Olt, polițiștii au oprit în trafic un bărbat, de 41 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.